Tratamentul natural al menopauzei




Menopauza este un proces biologic natural ce se produce in viata femeii dupa varsta de 45 - 50 de ani si este definita prin disparitia ciclurilor menstruale lunare pe o perioada de 12 luni consecutiv. Menopauza este asociata cu reducerea functiei ovariene, marcand sfarsitul perioadei fertile (reproductive) a femeii si face tranzitia catre perioada de maturitate si intelepciune a femeii dar in acelasi timp, aceasta poate coincide cu aparitia semnelor imbatranirii organismului. In aceasta perioada functia reproductiva a femeilor poate si trebuie sa fie inlocuita de o perioada foarte productiva din punct de vedere mental si spiritual, iar plantele, remediile naturale, stilul de viata echilibrat, o vor ajuta din plin sa treaca cat mai natural prin aceasta perioada.

Reducerea functiei ovariene produce mari schimbari hormonale, manifestate prin reducerea drastica a nivelului de hormoni estrogeni in organism si disparitia aproape completa a nivelului de progesteron (hormonul ce favorizeaza sarcina si pregateste organismul femeii pentru sarcina).

De fapt, studiile efectuate asupra fiziologiei secretiei de hormoni la femeie au demonstrat ca nivelul hormonilor estrogeni produs de ovare incepe sa scada dupa varsta de 25 de ani, fiind suplinit de sinteza suprarenaliana de estrogen. De asemenea si alte tesuturi din organism pot produce hormoni estrogeni: ficatul, sanii, foliculii de par si tesutul gras (care produce cel mai important supliment de estriol dupa menopauza).

Asadar dupa menopauza aceste tesuturi impreuna cu glanda suprarenala, in cazul functionarii normale, ajung sa secrete cam 40 - 50 % din cantitatea de estrogen a femeii tinere. In cazul unei femei sanatoase, cu o dieta adecvata si un stil de viata echilibrat, acest deficit hormonal nu ar trebui sa aibe un efect foarte marcant la menopauza. Realitatea este insa ca 75% din femeile aflate la menopauza sunt afectate de acest dezechilibru al hormonilor estrogeni, progesteron si testosteron, generand simptome extrem de neplacute si greu de suportat de catre femeie.

Este foarte important de retinut ca fiecare femeie are o menopauza diferita in functie de nivelul de estrogeni, progesteron si testosteron. Astfel putem intalni femei aflate la menopauza cu nivel de estrogen normal sau scazut sau cu nivel de progesteron normal sau scazut, acestea asociindu-se cu niveluri de testosteron normal, crescut sau scazut.
De aceea tratamentul femeilor aflate la menopauza va fi in functie de profilul hormonal specific al femeii, iar de modul in care este ajustat acest profil hormonal, se pot reduce simptomele si se pot intarzia afectiunile specifice menopauzei si implicit procesul de imbatranire.


Exista 3 stadii ale menopauzei:

Stadiul 1: perimenopauza - este perioada care se manifesta cu cativa ani inaintea inceperii perioadei de menopauza propriu-zise si este rezultatul schimbarilor hormonale ce incep sa apara in organismul femeii. Scade nivelul estrogenilor sau poate creste chiar mai mult decat la femeia tanara, mentruatiile devin neregulate, pot apare schimbari de dispozitie, tulburari de somn si desi femeia poate inca ramane insarcinata, nivelul fertilitatii scade la 25%.

Stadiul 2: menopauza propriu-zisa - in care are loc scaderea drastica a hormonilor estrogeni si reducerea aproape completa a secretiei de progesteron, insotita de modificarea nivelului de testosteron (creste, scade ori se mentine in limite normale). Aceasta perioada  este insotita de manifestarile specifice menopauzei (bufeuri de caldura, transpiratii nocturne, iritabilitate, scaderea libidoului, scaderea memoriei si a concentrarii, uscaciunea mucoasei vaginale). Consumul de alcool, cafea, fumatul, alimentatia defectuoasa, lipsa exercitiului fizic agraveaza simptomatologia femeilor aflate in aceasta categorie. Studiile au dovedit ca fumatul poate grabi aparitia menopauzei cu cel putin 2 ani la femeile fumatoare, comparativ cu femeile nefumatoare.

Stadiul 3: postmenopauza - perioada dupa instalarea menopauzei cand isi pot face aparitia afectiunile legate de menopauza si imbatranirea corpului: osteoporoza, bolile cardiovasculare, afectiuni tiroidiene, dislipidemie, depresie, boala Alzheimer, cancer.


Tratamentul natural al menopauzei

Dietoterapia
Dieta are un rol esential in diminuarea simptomatologiei legata de menopauza si ar trebui sa fie asociata tratamentului general naturist:
- Evitarea consumului de carne in special carne grasa, care prin continutul mare de grasimi saturate face dificila metabolizarea estrogenilor de catre organism;
- Evitarea produselor pe baza de cofeina (cafea, ceai negru), a bauturilor carbogazoase;
- Evitarea consumului de zahar alb si a produselor pe baza de zahar rafinat, care limiteaza capacitatea ficatului de a produce estrogeni si deregleaza activitatea sistemului imun;
- Evitarea produselor pe baza de faina alba, a alimentelor prajite sau semipreparate ori conservate (care adeseori contin un nivel crescut de sare si aditivi alimentari).

Se recomanda folosirea unei diete lacto-vegetariene bogata in fructe, legume, seminte, cereale integrale, lactate integrale (dar nu mai mult de 1-2 ori/saptamana), sucuri proaspete din fructe si legume, salate, uleiuri vegetale presate la rece (masline, susan, floarea soarelui). Consumul regulat de apa, zilnic 2 litri/zi are efecte detoxifiante foarte bune, reducand  simptomele digestive dar si durerile articulare.

De asemenea studiile au dovedit ca alimentele cu continut crescut de fitoestrogeni (soia, tofu, seminte de in) pot reduce semnificativ simptomele menopauzei la femeile care le consuma constant si pot reduce riscul aparitiei diferitelor tipuri de cancer estrogen dependente (cancer de san, cancer endometrial).


Fitoterapia
Folosirea plantelor cu efecte sedative, calmante, linistitoare, dar si plante laxative, carminative, stimulente ale digestiei, plante cu continut fitoestrogenic, plante reglatoare ale secretiei de progesteron, dau rezultate excelente in prevenirea si tratatrea simptomatologiei legate de menopauza.
Astfel se pot folosi: lipicioasa, busuioc, trifoi rosu, zmeur, lemnul lui Avram, roinita, salcam, paducel, tei, levantica, coriandru, fenicul, anason, cu rezultate excelente.

Modul de administrare a plantelor este fie pulbere fina tinuta sublingual 5-10 minute si apoi inghitita cu apa, fie sub forma de macerat la rece sau tincturi. Modul de adminstrare a plantelor si doza va fi stabilita dupa o consultatie la medicul fitoterapeut, intrucat doar un tratament personalizat ajustat in functie de nevoile femeii respective poate da cele mai bune rezultate pe termen lung.


Apiterapia
Prin consumul regulat de laptisor de matca, polen si pastura, alaturi de miere de albine, datorita efectelor terapeutice ale acestora, diminueaza semnificativ simptomele menopauzei.
Astfel studii preliminare au aratat ca laptisorul de matca poate reduce semnificativ bufeurile de caldura si creste libidoul.

Consumul de polen apicol ajuta  la reglarea balantei hormonale a femeii aflate la menopauza, avand ca efect scaderea bufeurilor de caldura, a transpiratiei nocturne, dar mai ales a oboselii cronice. Prin continutul de flavonoide, myricetin, rutin, quercetin, ajuta sistemul imun in lupta cu cancerul, stimuleaza metabolismul, ajuta la diminuarea depozitelor de grasimi si metabolizarea lor, creste tonusul fizic si mental.

Mierea naturala de albine poate ameliora dorinta excesiva  de a consuma dulciuri in exces, stimuleaza digestia si este un energizant natural al corpului.
 

Exercitiul fizic
Face parte integranta din tratamentul general al menopauzei la femeie si are efecte rapide de ameliorare a simptomelor suparatoare dar si efecte de prevenire a osteoporozei, a bolilor cardiovasculare sau a unor tipuri de cancer. Sunt incluse aici formele dinamice de efort: alergat, inot.


Meditatia, exercitii yoga
Cu efecte foarte bune de mentinere a sanatatii generale dar si de ameliorare a simptomatologiei legate de menopauza: meditatia, posturi yoga, tai chi, etc.


sursa: www.terapieholistica.ro









Scroll