Sfatul medicului Tratamente Articole Umor... natural Glosar Linkuri utile Astrolog Livrare si plata

Home I Articole I Sanatate I Managementul stresului

Managementul Stresului

Data aparitiei: 20.06.2010

Motto: "Important e nu ceea ce ti se intampla ci felul in care reactionezi"

Ce este stresul?

Stresul este o reactie adaptativa a organismului care apare la interactiunea cu mediul inconjurator si care este insotita deseori (in cazul in care nu este depasit) de stari resimtite ca fiind neplacute si suparatoare ca: senzatia permanenta de tensiune, slaba integrare in mediu, sentimentul de suprasolicitare, senzatia de a fi constrans, sentimentul de lipsa a libertatii interioare.

Medicul de origine austriaca Hans Selye, a fost primul carea pus bazele conceptului de stres, in prima jumatate a secolului 20. Acesta descrie stresul ca o gama variata de reactii adaptative ale organismului fata de un agent stresor reprezentat de anumiti stimuli externi ca: presiunea psihologica crescuta, traumatismele, agresiunile chimice ori biologice si care au drept consecinta  aparitia unor variate modificari negative in organismul fiintei umane.
Cu alte cuvinte stresul poate fi pozitiv (declansat de o mare bucurie, de exemplu) caz in care se numeste eustres dar si negativ (datorat unui deces) cand poarta numele de distres.

Trebuie sa stim ca nu toti reactionam la stres in acelasi mod. Astfel, o persoana armonioasa, echilibrata, care a crescut in mijlocul unei familii fara conflicte psihologice majore, care are o alimentatie sanatoasa si dezvolta relatii normale cu cei din jur, se va adapta la stres cu mai multa usurintta si va avea un risc mai mic de a dezvolta o boala ca reactie la stres, fata de o persoana la care factorii amintiti mai sus lipsesc.

Consecintele obisnuite ale stresului

Stresul pozitiv sau eustresul, declanseaza in organism endorfine - acei hormoni ai placerii cum mai sunt numiti, si care determina efecte benefice in organism printre care scaderea senzatiei de durere, cresterea rezistentei la boli, cresterea imunitatii, descarcarea de hormoni sexuali in organism, cresterea apetitului. Fiind un stres benefic pentru organism, atunci cand este controlat constient si folosit in sens benefic, nu duce la instalarea bolilor psihosomatice, din contra poate duce la ameliorarea si chiar vindecarea lor. Insa atunci cand nu este controlat constient (cazul emotiilor benefice puternice, necontrolate) poate declansa acelasi gen de reactii in organism, la fel ca si stresul negativ-distresul.

Stresul negativ sau distresul, este cel la care ne referim de obicei cand vorbim de stres si care determina efectele negative asupra organismului prin descarcarea hormonilor de stres: adrenalina si noradrenalina, cortizolul s.a. si implicit prin aparitia diverselor tipuri de boli.

Raspunsul organismului la stres este numit de Hans Seyle sindrom general de adaptare.
Acesta se manifesta in trei etape: de alarma, de rezistenta si de epuizare.

Prima faza, cea de alarma, numita si "de soc" sau raspunsul "lupta sau fugi", se manifesta de obicei prin cresterea brusca a tensiunii ateriale (hipertensiune), cresterea batailor inimii (tahicardie), scaderea temperaturii corpului (hipotermie) si o secretie crescuta de hormoni cortico-suprarenalieni (cortizol, noradrenalina, adrenalina).

Urmatorul stadiu este cel de rezistenta, in care aparent organismul s-a adaptat la situatie, insa persista modificarile din stadiul de alarma. Acest stadiu se mentine, daca agentul stresor nu a fost oprit, si se continua cu stadiul de epuizare in care mecanismele de adaptare ale organismului sunt depasite, aparand afectiuni organice ca: boli de inima, boli digestive (ulcerul gastric si duodenal), diabetul zaharat, depresia, anxietatea.


sursa: www.terapieholistica.ro

Tipareste Recomanda trimite prin YM

 
 

Comentarii utilizatori

Adauga un comentariu
 
TRIPOD HEALTH 108 (TPH108) - tinctura complexa din 108 plante medicinale

Abonare newsletter


Comenzi telefonice