Armonia naturii

Rugaciunea

Alexis Carrel este cunoscut mai ales ca fiziolog si chirurg francez, mare specialist in histologie. S-a nascut la Sainte-Foy, in apropiere de Lyon, la 28 iunie 1873 si a murit la Paris la 5 noiembrie 1944. Si-a facut studiile la Lyon si a obtinut diploma de medic in 1900. Timp de doi ani, adica pina in 1902, si-a aprofundat cunostintele de anatomie si a fost asistentul profesorului Testut, autorul celebrului tratat de anatomie. In 1904 a plecat in America, unde a lucrat neobosit la Institutul de Fiziologie din Chicago sub conducerea savantului Stewart. Dupa ce a dobindit cunostinte solide in aceste domenii ce aveau sa fie ulterior pentru el esentiale, a fost chemat la Institutul Rockfeller din New York din care a facut curind parte. Numele sau incepea sa fie din ce in ce mai cunoscut. Reputatia de care s-au bucurat lucrarile, cercetarile si descoperirile sale a fost atit de mare incit in cele din urma a obtinut Premiul Nobel pentru fiziologie si chirurgie fiziologica.
Alexis Carrel si-a petrecut aproape intreaga sa viata in America, revenind in Franta de abia in 1940. Dat fiind ca a primit un post de la Guvernul din Vichy, a fost pe nedrept acuzat de a fi colaborat cu nazistii. Totusi, nu a fost implicat in nici un proces. Numele sau este cunoscut in lumea intreaga pentru experientele pe care le-a facut asupra culturii tesuturilor, o tehnica personala a "suturii cu trei fire", anastomoza vaselor sanguine cit si pentru studiul grefelor organice. Tot lui i se datoreaza realizarea unei inimii artificiale pe care a conceput-o si construit-o cu ajutorul aviatorului Lindbergh.

In domeniul literaturii, medicul Alexis Carrel  este cunoscut ca autor al lucrarilor faimoase L'homme, cet inconnu (Omul, acest necunoscut) si La Priere (Rugaciunea), aparuta in 1944. Lucrarea sa postuma, aparuta sub titlul Reflexions sur la conduite de la vie (1950), reprezinta o seama de ginduri filosofice si de consideratii proprii referitoare la biologie, care trebuiau sa constituie o carte stringent necesara promovarii studiului posibilitatilor "de ameliorare a starii mentale, psihice si organice a umanitatii civilizate", dupa cum spune doctorul Carrel in prefata sa.
      
Prefata

In decembrie 1940, autorul acestor rinduri, scrisese, in limba engleza, pentru vestita publicatie americana "Readers Digest" un articol despre puterea extraordinara a aspiratiei catre Absolut sau a rugaciunii. Articolul a fost in final publicat la inceputul anului 1941, prescurtat si revizuit de catre unul dintre editori. Apoi a aparut in "Journal de Geneve", tradus in limba franceza probabil in Elvetia. "Saptamina religioasa" il publica in Franta, ceva mai tirziu. Autorul nefiind multumit de aceasta traducere, la inceputul lui ianuarie 1944, se decise sa scrie un nou eseu ceva mai profund asupra aspiratiei catre Absolut sau a rugaciunii. Cu toate ca autorul nu este nici teolog, nici filosof, el realizeaza totusi ceva inaltator. Exprimindu-se in limbajul simplu al tuturor, el foloseste cuvintele in sensul lor obisnuit iar alteori in cel stiintific. El cere insa teologilor sa aiba pentru el aceeasi ingaduinta pe care el ca specialist ar avea-o pentru ei, daca acestia s-ar avinta sa trateze un subiect ce ar atinge fiziologia. Studiul acesta asupra aspiratiei catre Absolut sau a rugaciunii este un rezumat foarte concis, alcatuit dintr-un numar de observatii directe culese in timpul unei indelungate cariere, pe linga oamenii cei mai diferiti: occidentali si orientali, crestini si yoghini, bolnavi si sanatosi, preoti catolici, calugari si calugarite din toate ordinele, asceti, anahoreti, pastori protestanti de toate denumirile, practicanti Zen, rabini, doctori si infirmiere, barbati si femei de toate profesiile si din toate clasele sociale.

In afara de aceasta, experienta sa de chirurg, de doctor, de fiziolog, studiile de laborator carora li s-a dedicat, timp de mai multi ani, chiar asupra regenerarii tesuturilor si asupra cicatrizarii accelerate a ranilor, i-au permis in cele din urma sa aprecieze la adevarata lor valoare anumite efecte curative complexe ale aspiratiei catre Absolut sau ale rugaciunii.
El vorbeste sincer numai de lucruri si aspecte pe care le-a verificat el insusi sau pe care le-a aflat de la oameni capabili de observatii corecte si precise, preferind uneori sa fie mai degraba incomplet, decit sa citeze fapte si situatii insuficient probate. Inainte de orice, autorul s-a straduit sa ramina pe terenul solid al realitatii tratind acest subiect cu bun simt.

A vorbi despre aspiratia catre Absolut sau de rugaciune oamenilor moderni, pare la prima vedere o stradanie cu totul inutila. Cu toate acestea, in ciuda refractaritatii lor, nu este oare Absolut necesar sa cunoastem cit mai bine toate activitatile omenesti de care fiecare in parte in mod potential sintem in stare? Caci nu putem lasa vreuna din ele adormita sau nefolosita, fara o mare primejdie ce se va arata mai devreme sau mai tirziu pentru noi sau pentru urmasii nostrii. Atrofierea simtului de divin si a simtului moral se arata a fi tot atit de pagubitoare si generatoare de suferinta ca si atrofierea inteligentei in cazul unora. Rindurile acestea inspirate de dragostea pentru oameni se adreseaza tuturor: atit necredinciosilor, cit si credinciosilor. Ele vor fi, speram, foarte utile, pentru ca tuturor viata le impune, mai mult sau mai putin, pentru a reusi, aceleasi obligatii. Ea cere in esenta sa ne conducem astfel, dupa cum structura noastra fizica, psihica, mentala si spirituala ne dicteaza.
Iata de ce nimeni nu trebuie sa ignore nevoile fundamentale cele mai adinci si mai subtile ale naturii noastre launtrice.
Alexis Carrel

Expresia "a-si face singe rau" este adevarata in sensul cel mai propriu. Activitatea mentala haotica si negativ orientata poate sa aduca gradat chiar leziuni organice. Instabilitatea vietii moderne, stressul, agitatia continua, neincrederea in sine, lipsa de siguranta creeaza, datorita rezonantei nebanuite cu energii subtile, malefice din Univers, stari ale constiintei care aduc dupa ele in cele din urma dezechilibre nervoase si structurale ale stomacului si intestinelor, dezechilibrul nutritiei si trecerea microbilor intestinali in circulatie. Colitele si infectiile renale si ale vezicii, care le insotesc, sint adeseori rezultatul indepartat al unor dezechilibre psihice, mentale si morale. Aceste maladii sint aproape necunoscute in grupurile umane pline de optimism si fericite in care viata a ramas mai simpla, mai putin agitata si in care starea de neliniste e mai putin constanta.
De asemenea, cei care stiu sa-si pastreze calmul interior si umorul in mijlocul tumultului orasului modern, ramin la adapost de dezordinile nervoase si viscerale.

Activitatile fiziologice in stare normala de sanatate trebuie sa ramina inconstiente. Ele se tulbura numai atunci cind atentia noastra panicata si suspicioasa se indreapta asupra lor. De aceea, psihanaliza, fixind mentalul bolnavilor asupra lor insisi, ii dezechilibreaza, uneori si mai mult. Ca sa fii mereu sanatos cel mai bine este sa fii optimist si raminind detasat sa iesi din tine insuti printr-un efort spontan care nu disperseaza atentia. Functiunile psihice, mentale si organice se armonizeaza cel mai bine cind iti ordonezi activitatea in raport cu un scop superior benefic precis. Unificarea armonioasa a dorintelor, orientarea mentalului intr-o directie unica, confera o stare euforica de pace interioara. Omul se concentreaza prin meditatie mult mai bine decit prin actiune. Dar lui nu ii este de ajuns sa contemple frumusetea marii, a muntilor, a norilor, a capodoperelor artistilor si ale poetilor, marile elaborari ale gindirii filozofice, ori formulele matematice ce exprima legile naturale. El trebuie sa fie totodata un suflet ce aspira constant pentru a atinge un ideal moral, care cauta lumina divina in mijlocul intunecimii lucrurilor si chiar cel care, strabatind caile sublime ale evolutiei spirituale, renunta la el insusi pentru a ajunge la substratul Absolut, invizibil al acestei lumi. Unificarea activitatilor constiintei duce astfel la o mai mare armonie a functiilor viscerale si nervoase. In grupurile umane in care sint dezvoltate atit simtul moral, cit si inteligenta, maladiile nutritiei si ale nervilor, criminalitatea si nebunia sint extrem de rare. Indivizii ce traiesc aici sint calmi, plini de dragoste si mult mai fericiti. Cind aceste functii devin mai intense si mai specializate, acestea pot duce la o inflorire plenara a fiintei si la o deplina echilibrare a sanatatii. Cei care urmaresc un elevat ideal moral, spiritual sau stiintific, nu cauta nici securitatea lor fiziologica si nici longevitatea. Ei se sacrifica adeseori pentru el. Se pare, de asemenea, ca anumite stari superioare ale constiintei produc modificari corespondente ale organismului. Majoritatea marilor yoghini sau mistici au trecut prin diferite probe fizice si morale, cel putin in timpul unei parti din viata lor. Contemplarea si extazul ce survin pot fi uneori insotite de fenomene nervoase ce seamana in aparenta cu acelea ale isteriei si posesiunii. Adeseori, in cartile ce prezinta vietile marilor sfinti sau marilor mistici sint descrise stari de extaz, fenomenul de citire a gindurilor, viziuni privitoare la evenimentele ce se petrec la mare distanta, procese de clarviziune si, uneori, chiar levitatii.
Dupa cum marturisesc oamenii din preajma lor, multi dintre marii yoghini sau mistici au manifestat aceste extraordinare fenomene.

Subiectul care aspira frenetic catre Absolut sau care este cufundat in rugaciune devine cu totul indiferent fata de lucrurile lumii exterioare si uneori se ridica incet ajungind prin levitatie la mai multe picioare deasupra solului. Este misterios ce se intimpla atunci si pina in prezent, aceste fapte cu totul deosebite nu au putut fi explicate deloc stiintific.

Unele activitati spirituale intense pot fi insotite de modificari binefacatoare atit anatomice cit si functionale, ale tesuturilor si organelor. Aceste fenomene organice pot fi observate in imprejurarile cele mai variate, printre care se afla aspiratia frenetica spre Absolut si starea de ruga.

Prin aspiratia catre Absolut si prin rugaciune nu trebuie sa intelegem doar simpla recitare mecanica a unor formule, ci o stare de elevare spirituala in care constiinta, gratie rezonantei cu energiile si sferele subtile ale manifestarii se absoarbe in contemplarea principiului imanent si transcendent al lumii. Aceasta stare sublima mentala si psihologica nu este doar intelectuala. Ea nu poate fi inteleasa de filosofi si de oamenii de stiinta si, in afara trairii launtrice, directe, este inaccesibila pentru ei. Totusi, s-ar putea zice ca oamenii simpli si puri la suflet il pot simti pe Dumnezeu la fel de usor cum simt caldura soarelui sau bunatatea unui prieten. Aspiratia catre Absolut si in general rugaciunea este insotita de efecte organice clare ce prezinta anumite caractere particulare. Mai intii ea este cu totul dezinteresata. Omul se ofera lui Dumnezeu, plin de dragoste si abnegatie, precum pinza pictorului sau marmura sculptorului. Totodata atunci omul ii cere lui Dumnezeu dragoste, ajutor, sanatate, iertarea si mila, ii marturiseste nevoile sale si, mai ales, pe cele ale semenilor sai. In general, nu cel ce aspira catre Absolut sau se roaga pentru sine insusi este cel mai usor vindecat, ci acela ce aspira sau se roaga pentru altii. Acest fel de aspiratie catre Absolut sau rugaciune cere, drept conditie prealabila, renuntarea aproape deplina la tine insuti, adica o forma foarte elevata a detasarii. Oamenii modesti, nestiutori, simpli la suflet, saraci sint adeseori mai capabili de aceasta stare de daruire si detasare decit bogatii si intelectualii sterili si speculativi. Inteleasa astfel, aspiratia catre Absolut sau rugaciunea declanseaza uneori, unele fenomene ciudate care pot fi considerate de ceilalti drept miracole.

In toate tarile si in toate epocile s-a crezut in existenta miracolelor, care adeseori ajuta la vindecarea mai mult sau mai putin rapida a bolnavilor, in locurile de pelerinaj, in anumite sanctuare sau in anumite zone incarcate cu energie benefica, divina, subtila. In urma marii dezvoltari a stiintei, din timpul secolului al XIX-lea, aceasta credinta a disparut complet. Toata lumea a fost in general de acord nu numai ca miracolele nu existau, dar ca ele nici macar nu puteau sa existe. Asa cum legile termodinamicii demonstreaza ca miscarea perpetua este imposibila tot asa, pentru cel ignorant, in aparenta legile fiziologice se opun ideii de miracol. Aceasta atitudine opaca este adoptata si astazi de majoritatea fiziologilor si medicilor.

Cu toate acestea, ea nu rezista in fata observatiilor perfect obiective pe care le avem astazi. Cazurile cele mai importante de vindecare miraculoasa au fost culese de Biroul Medical din Lourdes (localitate in Franta, situata pe riul Pau in Pirineii inalti, faimos loc de pelerinaj consacrat Sfintei Fecioare Maria, in care s-au produs miracole in ceea ce priveste vindecarea unor boli foarte grave, considerate fara leac de medicina moderna). Conceptia noastra actuala cu privire la influenta extraordinara a aspiratiei catre Absolut si a rugaciunii asupra starilor patologice se bazeaza pe observarea bolnavilor care, aproape instantaneu, s-au vindecat de diferite boli ca tuberculoza osoasa sau peritoneala, abcese reci, plagi supurate, lupus, cancer etc. Procesul de vindecare se schimba putin de la un individ la altul. Adeseori, omul simte o mare durere; apoi vine senzatia subita a unei fulgeratoare vindecari complete. In citeva secunde, in citeva minute sau in cel mult citeva ore, plagile se cicatrizeaza, simptomele generale dispar, pofta de mincare revine. Uneori, dezordinile functionale dispar inaintea leziunii anatomice. Deformarile osoase, caracteristice morbului lui Pott, ganglionii neoplazici, mai persista inca dupa doua sau trei zile din momentul vindecarii. Miracolul se caracterizeaza mai ales printr-o accelerare uluitoare extrema a proceselor de vindecare organica. Fara indoiala ca cicatrizarea leziunilor anatomice se face in acest caz mult mai repede decit in cazurile obisnuite. Singura conditie indispensabila ca acest fenomen sa poata avea loc este aspiratia frenetica catre Absolut, credinta ferma si in general rugaciunea. Uneori nu e nevoie ca bolnavul sa se roage el insusi si nici ca el sa fie insufletit de o foarte mare credinta launtrica in Divin. Este de ajuns ca cineva din apropiera sa sa aspire catre Absolut sau, in general vorbind, sa se roage. Asemenea fapte au o inalta semnificatie. Ele arata realitatea indubitabila a anumitor legaturi, de natura inca necunoscuta, existente intre procesele mentale, psihologice si cele organice. Ele dovedesc inca o data importanta obiectiva extraordinara a activitatii spirituale de care igienistii, medicii, educatorii si oamenii de stiinta nu s-au gindit aproape niciodata sa se ocupe. Ele ne deschid o lume noua, plina de armonie, forta, sanatate si fericire.
Noua, occidentalilor, adeseori ratiunea ni se pare superioara intuitiei si preferam, nu odata, inteligenta sentimentului. Stiinta lumineaza puternic, in timp ce spiritualitatea, credinta in divin se stinge. Il urmam pe Descartes si il parasim pe Pascal.

De aceea, de cele mai multe ori cautam intii sa dezvoltam inteligenta iar activitatile neintelectuale ale spiritului precum: simtul moral, simtul iubirii, simtul frumosului si indeosebi simtul sacrului si al Divinului le neglijam aproape cu desavirsire.

Atrofierea acestor activitati fundamentale ale mentalului si ale psihicului face din omul modern o fiinta aproape oarba din punct de vedere spiritual. O atare infirmitate nu ii ingaduie sa fie un element capabil sa mentina societatea intr-o stare de armonie sanatoasa. Prabusirea civilizatiei noastre nu se datoreaza decit proastei orientari si proastei calitati a individului. De fapt, forta spirituala se arata a fi tot atit de necesara reusitei in viata ca si cea intelectuala si materiala. Se impune deci sa reinviem in noi cit mai curind activitatile spirituale, care mai mult decit cele intelectuale, imprima personalitatii sensul fundamental si puterea lor. Cum am mai spus, cea mai neglijata dintre ele este simtul sacrului sau altfel spus, simtul divinului.

Simtul divinului se exprima indeosebi prin aspiratia catre Absolut sau prin rugaciune. Aspiratia catre Absolut sau rugaciunea, ca si simtul divinului, este, evident, un fenomen profund spiritual. Lumea spirituala se gaseste cu mult dincolo de limitele tehnicii noastre. Cum putem deci obtine cunostinte pozitive despre aspiratia catre Absolut sau despre rugaciune? Domeniul stiintei cuprinde, din fericire, tot ce este de observat; si se poate sa ajungem prin intermediul fiziologicului deja cunoscut sa ne extindem pina la manifestarile spiritualului.

Deci, prin observarea atenta, profunda si sistematica a omului care aspira sincer catre Absolut sau care se roaga, putem afla in ce constau tainele fenomenului aspiratiei catre Absolut si ale rugaciunii, tehnica si efectele acestora.


sursa: www.angelinspir.ro