Armonia naturii

Referitor la persi, putem spune ca interesul lor pentru planete a fost foarte diferit de cel al babilonienilor, in zorii astrologiei; singura contributie persana la istoria zodiacului pare sa fie definirea celor 4 Elemente (Foc, Pamant, Aer si Apa), introduse ulterior in schema astrologica de catre Ptolemeu. Totusi, Persia a fost locul unde a aparut mithraismul, religie care a inflorit intre anii 100 i.H. si 400 d.H., careia i s-a datorat, in mare masura, raspandirea astrologiei in imperiul Roman.

Astronomia islamica s-a constituit din surse grecesti, indiene si persane - de la Dorotheus din Sidon, Ptolemeu, Antioh din Atena, Vettius Valens si Teukros, alaturi de lucrarile sasanide, adesea traduceri ale textelor grecesti si sanskrite, cunoscand, asadar, o dezvoltare relativ tarzie. Totusi, musulmanii au fost atrasi in mod natural catre astronomie si astrologie. De altfel, Coranul contine, in varianta lui necenzurata, diverse referiri astrologice precum: "El este Cel care a facut pentru voi stelele, ca sa va ghidati calea dupa ele pe pamant si pe mare". Astrologii musulmani au alcatuit horoscoape individuale si au scris istorii astrologice ale lumii, cea mai cunoscuta apartinand autorilor Masha'allah si Abu Ma'shar al'Balkhi.

Chinezii au o lista de 12 animale care marcheaza, fiecare, cate un an. Ele sunt reprezentate pe un cerc/Zodiac de 28 de constelatii, structurat probabil in anul 2317 i.H. Zodiacul occidental a fost cunoscut in China cam in sec. al XVII-lea d.H., fiind adus de catre iezuiti, desi e posibil sa fi fost adus si mai devreme de catre calatori, pe rutele de caravane catre Asia Centrala. Vechii astrologi chinezi nu foloseau deloc ecliptica, ci stelele circumpolare, conform conceptiei ca imperiul Chinez este o imagine terestra a Regatului de Mijloc al Cerului, adica acea regiune stelara care nu apune niciodata. Stelele circumpolare (din jurul Polului nord ceresc) se vad, intr-adevar, pe toata durata anului. Imparatul, reprezentand Steaua Polara, statea cu fata spre sud atunci cand primea in audienta; iar astrologii sai foloseau un sistem personal si complet ermetic alcatuit din 4 Palate. Abia in secolul I d.H., eclipticii i s-a dat un nume in chineza: Calea Galbena, spre deosebire de ecuator, care este Calea Rosie.

S-a presupus uneori ca astrologia nu a ajuns in America pana pe vremea lui Columb. Istoricii considera insa ca episcopul de Chiapas s-a referit in 1698, in scrierile sale, la utilizarea tehnicilor astrologice aduse din America de catre spanioli. De exemplu, el mentioneaza ca anumite grupuri Quechua (vechi trib peruvian) "cred ca nasterea omului este controlata de mersul stelelor si al planetelor; ei observa momentul din zi si din luna cand se naste un copil, si prezic conditiile vietii lui si destinul sau". Astrologia a fost insa folosita in Mexic cu mult inainte de sosirea lui Columb, find total diferita de orice sistem european. Astronomia tolteca, de pilda, imparte lumea in 5 directii - nord, sud, est, vest si centru, primele 4 fiind guvernate de Taur, Leu, Vultur si Om. Ele coincid cu cele 4 Semne fixe din Zodiacul european: Taur, Leu, Scorpion si Varsator, asociate mult mai tarziu cu simbolurile celor 4 Apostoli: Luca (Taurul), Marcu (Leul), ioan (Vulturul) si Matei (Omul, sau Varsatorul).

Unii cercetatori sustin ca astrologia europeana isi are originile in Chaldeea, din care cauza a si fost denumita astrologie chaldeeana. Altii sustin ca originile astrologiei occidentale se pierd mult mai departe in vechime, chaldeenii avand rolul de a forma primele centre de cercetare, primele scoli. Cei ce privesc astrologia ca stiinta initiatica, ce are rolul de a ajuta fiinta umana in evolutia spirituala, merg cel mai departe, sustinand ca astrologia este de origine atlanta. Aceasta teorie revolutionara este sustinuta si de unii clarvazatori, printre care il amintim pe Edgard Cayce. In Atlantida, si apoi in toate marile civilizatii ale lumii, preotul (sau marele preot) era astronom, astrolog si medic si avea obligatia de a calcula miscarea astrelor si de a tine evidenta curgerii timpului. Lui ii revenea asadar responsabilitatea de a calcula momentele favorabile ritualurilor religioase si de a face prognoze agro-meteorologice.

In conformitate cu unele vestigii arheologice, studiul ciclurilor lunare este plasat anterior anului 30.000 i.H., in paleolitic (s-au descoperit in vestigiile culturii de Cro-Magnon oase de mamut din era glaciara care au gravate ciclurile lunare). Apoi, in jurul anului 10.000 i.H., apare o prima dovada reala, palpabila, a insemnarilor astrologice si/sau astronomice: este vorba despre partea superioara a craniului unui mamut pe care se gasesc gravate doua coloane a cate sase semne (douasprezece in total) considerate ideogramele primare ale celor 12 zodii sau luni, in directa relatie cu alte cateva semne plasate in sensul de scriere tipic populatiilor chineze, in stanga coloanelor principale.

De retinut ca anul chinez are 12 luni din vremuri imemoriale, pe cand prima atestare arheologica apare in jurul anului 4.040 i.H. in Egiptul antic anul avea 12 luni de cate 30 zile, totalizand 360 zile, intr-o similitudine totala cu mult mai vechiul an chinez. Egiptul a introdus si a dezvoltat studiile statistice, sporind volumul de cunostinte si de interpretari astrologice. 

In Babilon a fost creat primul sistem complet al Zodiacului bazat pe evolutia si influenta corpurilor ceresti (7 corpuri grele) si a diverse fenomene cosmice (eclipse, comete, caderi de meteoriti, etc.) asupra Terrei si a destinului uman individual si colectiv. Tot acum intra in circulatie cercul zodiacal divizat in 12 sectiuni de cate 30 de grade, fiecare asociata unei zodii, proces atestat a fi complet in jurul anului 540 i.H.. Preluate de lumea Greciei antice, aceste informatii vor contribui la realizarea zodiacului european  traditional (asa cum am afirmat anterior). 

Unul dintre momentele-cheie ale dezvoltarii stiintei astronomice si astrologice este considerat a fi anul 535 i.H., cand Pitagora creeaza colonia esoterica de la Crotona (sudul Italiei), unde va demara studiile constante si sustinute de numerologie, astronomie, astrologie, precum si studiul altor stiinte oculte. Acestui moment i-au urmat multe calatorii de documentare, pe parcursul a 20 de ani, in Babilon si Egipt. Ca o consecinta directa, apare prima atestare documentara a introducerii celor 4 Elemente in astrologia europeana in jurul anului 475 i.H. (atribuita lui Empedocle din Agrigentum), deosebit de importante pentru teoria ciclicitatii starilor si pentru concluzia ca nimic nu poate fi distrus sau creat ci doar transformat. 

Generalizarea informatiilor astronomice si astrologice a avut un recul destul de ciudat la rascrucea anilor 400 i.H., cand Democrit popularizeaza astrologia. O dovada atestata arheologic a acestui fenomen de masa sunt tablitele babiloniene continand horoscoape tipice acelor vremuri (dar destul de departe de ceea ce sunt ele astazi), datate in jurul anului 409 i.H..
250 i.H. este momentul in care sunt acceptate conceptele estice (chineze) ale ciclicitatii vietii umane (intr-o completare a cunostintelor de acest tip de origine egipteana) si ale determinismului momentului nasterii in relatie cu pozitia astrelor ceresti.

Individualizarea astrologiei romane apare in jurul anului 135 i.H., prin lucrarile lui Posidonius care raspandesc astrologia in special in mediul intelectualilor. Apoi, in jurul anilor 60 i.H., ia fiinta prima scoala de astrologie din Roma si apar diverse carti sub indrumarea lui Nigidius Figulus, totul culminand cu publicarea celebrului almanah astrologic Georgiile lui Virgil. Avantul si, totodata, confirmarea acceptarii astrologiei in lumea romana sunt atestate de o emisie de moneda purtand simbolul Capricornului, Semnul nativitatii imparatului Augustus, in jurul anului 20 i.H.. 

Ultimele realizari notabile ale perioadei de dinainte de Christos sunt dezvoltarea unei stiinte astrologice "paralele" numita Qabbalah (Kaballa) de catre esenieni, ca forma de astrologie esoterica, ea continand predictia nasterii lui Mesia (Iisus Hristos) facuta de catre cei trei magi de la Rasarit (usor de atribuit chaldeenilor sau persilor) in jurul anilor 7-4 i.H..


astrolog Rodica Purniche

sursa: www.rodica-purniche.astrograma.ro