Armonia naturii

Am incercat de mai multe ori sa redactez cate ceva legat de acest subiect considerat fierbinte in politica mondiala dar niciodata nu am gasit suficient curaj pentru a ma putea aventura intr-o polemica destul de vasta pe marginea subiectului incalzirii globale, dar intr-un tarziu, m-am decis sa-mi infrunt temerile si sa incerc, considerandu-ma capabil a-mi insusi criticile care probabil vor deriva din aceasta tentativa precara de a da lucrurilor o alta forma decat cea mult mediatizata.

Din pacate, de mult timp suntem obisnuiti sa ii lasam pe altii sa gandeasca si sa ia deciziile pentru noi. De ce? Pentru simplul fapt ca ne-am obisnuit din ce in ce mai comozi. Am ajuns la o asa stare de comoditate, incat ne este lene sa mai si gandim. Daca mediile informationale emit o teorie care se pare ca prinde bine si se propaga cu repeziciune, ne exalteaza ideea de a fi in "trend" si ne consideram responsabili in a ne-o insusi si a o dezvolta frenetic de la punctul din care am prins-o. Asa se intampla si cu problema incalzirii globale, care, de ceva timp incoace, prin intermediul media, a inceput sa ia forma unei isterii in masa.

La inceput firava, cu ajutorul organizatiilor ecologiste, al catorva savanti si cercetatori, problema incepe sa ia proportii si sa fie capul de afis al oricarei discutii referitoare la mediul inconjurator.

Privind cu luciditate in trecutul mai mult sau mai putin indepartat al planetei noastre, vom observa un fapt concret: clima s-a aflat intr-o continua schimbare, intr-o continua transformare. Au existat glaciatiuni, au existat incalziri globale, au existat transformari majore ale reliefului. De ce trebuie sa privim situatia actuala ca pe o mare nenorocire ce ne paste si careia nu-i vom putea face fata cu nici un chip? Suntem obisnuiti sa ne privim planeta ca pe un simplu corp ceresc, un obiect inert, pierdut printre alte multe miliarde de obiecte ceresti inerte, care, de miliarde de ani, apar, exista, apoi dispar in diverse moduri.

Daca am incerca pentru cateva minute sa trecem prin filtrul gandirii si al ratiunii cosmogonia universului si sa consideram ca fiecare planeta sau stea nu este doar un corp inert care se deplaseaza prin imensitatea spatiului dupa niste legi fizice si interactioneaza cu materia inconjuratoare doar dupa niste legi chimice, daca am incerca sa consideram ca viata nu este doar ceea ce privim prin prisma existentei noastre efemere, am putea realiza ca asa cum noi avem dreptul la viata, asa si corpurile ceresti pot avea viata lor proprie.

Priviti planeta Pamant ca pe o entitate vie, dati-i dreptul de a-si trai propria viata impreuna cu micii paraziti care o populeaza. Este vreo diferenta dimensionala intre planeta Pamant locuita de cateva miliarde de oameni si o fiinta umana locuita de cateva miliarde de bacterii? Se pot gasi asemanari izbitoare. Totul este sa ne analizam existenta.

Ne-am obisnuit sa dominam. Ne-am obisnuit sa supunem. Am creat animale de povara, de companie, am inventat servitorii si slugile, am creat legi care sa ne satisfaca din ce in ce mai bine setea de asuprire si de dominare. Dupa ce am terminat cu vietuitoarele pentru care ne-am dat drepturi de viata si de moarte, de protectie sau extinctie, a urmat incercarea de imblanzire a planetei.

Am inceput sa ridicam baraje in calea apelor pentru a evita inundatiile si pentru a ne putea extinde stapanirea asupra terenurilor inundabile, pentru a crea terenuri agricole fertile pe care mai apoi le-am otravit cu pesticide si ingrasaminte chimice, sau pentru a produce energia electrica datorita careia ne-am putut dezvolta. Ne-am gandit vreodata ce se intampla cu curentii telurici in momentul in care se construieste un baraj? Ne-a interesat vreodata ce se intampla cu planeta in momentul in care ii modificam structura? Nu! Deoarece nu ne-au interesat decat avantajele noastre imediate si de moment.

Am impanzit planeta cu linii electrice de inalta si foarte inalta tensiune pentru a ne transporta energia vitala "progresului", fara sa tinem cont de faptul ca acestea influenteaza traseele curentilor orgonici care strabat atmosfera terestra.

Am ridicat constructii cat mai impunatoare, cat mai inalte, cu forme cat mai futuriste, cat mai deosebite, fara a tine seama de energiile subtile emanate de catre acestea, fara a tine seama de faptul ca ridicand niste punti intre cer si pamant (adanc ancorate in pamant si mai mult, pline de otel) creem punti de legatura aleatoare intre curentii telurici si cei orgonici, influentand, Dumnezeu stie cum, evolutia viitoare a climei.

Am coborat in interiorul pamantului si am creat o vasta retea de tuneluri, galerii, caverne, extragand minereuri si carbune. Am luat si ne-am vazut de drum linistiti. Ce s-a intamplat cu curentii telurici care strabateau aceste trasee? S-a interesat cineva? Nu! De ce ar fi facut-o? Pamantul este un bolovan care se rostogoleste in spatiu de miliarde de ani si atat.

Am ocupat zonele de litoral si am construit orase pe care le-am populat si le-am extins nu am tinut nici o clipa seama de faptul ca planeta are si ea dreptul sau la o viata proprie. Acum, ne scandalizeaza faptul ca planeta care ne-a sustinut pe spinarea ei atata amar de vreme, planeta care ne-a gazduit si care ne-a hranit, are o problema: "Se incalzeste!". Si? Ce-i cu asta? S-a mai incalzit! Apoi s-a racit! Apoi, s-a racit si mai tare, dar apoi s-a incalzit din nou.

Fiecare dintre noi are temperatura cateodata (si ca sa revin la un paragraf anterior, cand facem febra o facem din instinct de aparare pentru a distruge o infectie). Fiecare dintre noi are cateodata frisoane. Este o stare normala care apare in cazul unei imbolnaviri. Haideti sa fim realisti! Pe vremea viking-ilor Groenlanda era acoperita cu iarba, iar animalele pasteau linistite pe tot intinsul insulei. Acum totul este sub gheata.

Antarctida a fost si ea la randul ei o insula cu flora si fauna in vremurile indepartate, fapt confirmat de controversata harta a lui Piri Reis, in care continentul inghetat era figurat asa cum s-a constatat ulterior cu ajutorul instrumentelor moderne care puteau privi prin gheata.

Problema noastra fundamentala o constituie faptul ca noi nu putem, sau ne incapatinam sa nu vrem, sa traim in armonie cu natura in care existam. Pe unde trecem dorim cu ardoare sa ne aratam maretia si suprematia, sa subjugam, sa inrobim, sa supunem. Suntem atat de naivi pentru a ne considera atat de puternici incat sa putem supune chiar planeta pe care traim. Nu-i chiar asa. Ne scapa din vedere faptul ca nu tot ceea ce ne inconjoara este cuprins de teama in momentul in care aude de om.

Sapam in interiorul Pamantului si creem galerii si caverne care ulterior se surpa, luand cu ele sate sau orase intregi. Bine inteles ca natura este de vina. Construim la nivelul marii sau mai rau, in zone desecate, sub nivelul marii. Planeta se incalzeste, ghetarii se topesc, nivelul apelor creste, zonele joase sunt inundate. Bineinteles ca natura este de vina. Intindem in lung si in lat linii electrice. Apar intensificari majore ale vanturilor, cu efecte devastatoare. Bineinteles ca natura este de vina. Ridicam baraje pe cursurile superioare de ape, se modifica in jurul acestora semnificativ nivelul de precipitatii, apare deodata seceta sau apar inundatii, in zone in care nu se auzise pana atunci de asa ceva. Bineinteles ca natura este de vina.

Ne preocupa concentratia gazelor cu efect de sera in atmosfera si incercam sa producem tehnologii "inovatoare" pentru a reduce intensitatea radiatiei solare ajunse pe Pamant. Aberatii. De fapt, ceea ce m-a intrigat si m-a facut sa scriu acest articol a fost un episod din "Mission Earth" prezentat pe Discovery, in care se realiza un studiu de fezabilitate al unui proiect de creare a unei megalentile cu o suprafata de 2.500.000 km2, desfasurata in spatiul cosmic, intre Pamant si Soare, megalentila care ar realiza o difractie a radiatiei solare, rezultand diminuarea cantitatii de radiatie solara primita de catre Pamant. Nimic mai aberant, pentru simplul fapt ca dupa doua zeci de ani de munca (perioada estimata de catre specialistii implicati), douazeci de ani in care, in fiecare zi, cel putin o racheta purtatoare ar fi decolat de pe Pamant ducand cu ea miliarde de microlentile componente pe care le-ar fi asezat pe orbita, ar fi fost de-ajuns un curent de praf cosmic ce ar fi imprastiat megalentila in imensitatea spatiului reluand procesul de incalzire a Pamantului.

Problema noastra, de fapt singura noastra problema, este supraevaluarea. Daca ne-am lepada de genul: "stapanii universului" si am incerca sa traim in armonie cu acesta, daca am incerca sa ascultam si sa intelegem natura, sa tinem cont si de dorintele si nevoile ei, poate ca am putea intr-o buna zi sa traim mai fericiti si mai linistiti, nefiind tot timpul ingrijorati de incertitudinea zilei de maine.
Lasati planeta care va sustine sa-si vada linistita de propria-i viata, pentru ca in lupta dintre noi si ea, noi nu avem nici o sansa. Ne-a demonstrat-o de prea multe ori.


sursa: www.roaim.com