Armonia naturii

Pendul prezinta anumite avantaje in raport cu bagheta:

- mobilizeaza doar o mana, pe cand bagheta le foloseste pe amandoua;
- permite sa lucrezi pe un plan, pe harta sau fotografie, la domiciliu, pe cand bagheta nu este operationala decat pe teren;
- are un mod de folosire lesnicios, fara crispare, pe cand bagheta il oboseste destul de repede pe operator, tinand seama de tensiunea musculara pe care o necesita;
- pendulul se pune in miscare pornind dintr-o stare de repaus, pe cand bagheta nu-si gaseste justificarea decat in ruperea unui echilibru instabil.

Pendulul este acel instrument reprezentat printr-o simpla masa suspendata la capatul unui fir fara torsiune. Pendulul a fost popularizat de catre desenatorul Herge in albumele sale.

Pendulul exista probabil inca de pe vremea Egiptului antic. Insa, pendulul si-a cucerit realmente primele titluri de noblete gratie lui Galilei.

Galilei s-a pasionat de pendul dupa ce in 1583 (avea pe atunci doar 19 ani) a vazut miscarea in balans a unei lustre din catedrala din Pisa. Interesandu-se mai indeaproape de acest lucru, el a descoperit un fenomen pe care nu-l remarcase nimeni inaintea lui: doua pendule de aceeasi lungime, agatate de un suport fix, au nevoie intotdeauna de acelasi timp spre a efectua o oscilatie (dus - intors), oricare ar fi amplitudinea oscilatiei.

Durata acestei oscilatii dus-intors, numita perioada, este, de altminteri, cu totul independenta de masa pendulului: ea nu depinde decat de lungimea firului. Astfel, doua pendule, avand aceeasi lungime a firului, de exemplu de un metru, unul cu o masa suspendata de un gram si celalalt de un kilogram, vor consuma acelasi timp spre a parcurge un dus - intors: aproximativ doua secunde.

Aproximativ trei secole mai tarziu, un alt fizician, francezul Leon Foucault, a realizat, in 1851, o experienta devenita mai tarziu celebra (si care l-a inspirat pe romancierul Umberto Ecco pentru titlul cartii sale "Pendulul lui Foucault"). Aceasta experienta a avut loc la Pantheon si a fost destinata sa masoare miscarea de rotatie a Pamantului. A fost un pendul gigantic: cantarea 28 de kilograme si era suspendat de un fir de otel lung de 67 de metri.

Este aproape cu neputinta sa treci in revista toate pendulele care exista. Dupa anumite estimari, s-ar parea ca se inregistreaza mai multe mii de tipuri diferite de pendule. Aceasta varietate foarte mare este cauzata de faptul ca numerosi radiestezisti au preferat sa-si faca propriul instrument, cu care sa se simta in perfecta concordanta.

In ceea ce priveste materialele folosite pentru pendule, ele sunt variate: lemn, alama, aluminiu, cristal de roca, gresie, sticla, arama, nichel. Numai fierul nu este considerat bun, datorita actiunii magnetice pe care le-ar putea produce.

Tot astfel forma pendulului (conica, cilindrica, sferica, in forma picaturii de apa etc.) nu este determinanta. Aceeasi remarca pentru lungimea firului (sau lantului).
Daca observam statistic, in ceea ce priveste majoritatea pendulelor disponibile, remarcam ca in general un pendul este constituit dintr-un fir de 10 pana la 20 de centimetri, avand la capat o masa suspendata mergand de la 20 la 50 de grame.

Pendulul sideral este cel mai cunoscut indicator radiestezic. In functie de lungimea firului de care este suspendata greutatea, el poate fi: cu bratul lung (lungimea firului este intre 15 si 80 de centimetri) si cu bratul scurt (lungimea firului este mai mica de 15 centimetri).

Pendulele pot fi confectionate cu goluri interioare unde, se pot introduce martori (probe).