Sfatul medicului Tratamente Articole Umor... natural Glosar Linkuri utile Astrolog Livrare si plata

Home I Articole I Fitoterapie I Ginkgo biloba - arborele vietii

Ginkgo Biloba - Arborele vietii

Data aparitiei: 08.09.2011

Prin unele gradini botanice, prin parcuri ori pe alei, se intalneste un arbore falnic, care creste necultivat doar in China, Japonia si Coreea, avand locul sau de origine Extremul Orient. Acest arbore - Ginkgo biloba - a fost importat pe tot globul. El poate fi intalnit in America de Sud si in orase de pe tot cuprinsul Statelor Unite. In Europa este cunoscut si sub numele de "Arborele de 40 de taleri" sau "Arborele celor 40 de steme". In Japonia i se mai spune si "Bradul sacru", "Parul fecioarei", "Arborele templier", "Arborele vietii" sau "Arborele pagodelor" si se considera ca are o sacralitate si o putere curativa extraordinara el fiind folosit ca medicament de peste 5000 de ani.

Unii autori pretind chiar ca, in urma cu milenii, cultura arborelui era interzisa in afara rezervatiilor oficiale chineze, frunzele sale fiind considerate chiar moneda de schimb! Europa l-a cunoscut abia in 1710, cand a fost adus in Gradina Botanica din Utrecht (Olanda), platindu-se pentru un puiet 40 de taleri de aur, de aici venindu-i numele de "Arborele de 40 de taleri" (Botanica distractiva, Tudor Opris, Albatros 1973).

Semintele acestui arbore care se considera ca a supravetuit de la ultima glaciatiune pana in prezent sunt utilizate in Orientul indepartat in tratamentul a numeroase afectiuni, intre care si in boala canceroasa.

Ginkgo biloba este un arbore cu o origine foarte veche, fiind unicul reprezentant al unui mare numar de specii de arbori disparuti, care au trait odinioara, in mezozoic. El a supravietuit de-a lungul perioadelor geologice, infruntand vreo 350.000.000 de ani (prin datarea cu C14, s-a determinat vechimea unor frunze fosilizate de Gingko 250.000.000). Putem spune deci ca el este, ca si Sequoia, o "fosila vie".

Mult timp ginkgo biloba a fost clasat in marea familie a coniferelor, dar deoarece caracteristicile sale botanice il diferentiaza de gimnospermele clasice - bradul, pinul, chiparosul etc. - s-a creat pentru el ordinul Ginkgoales. De fapt o singura privire este de ajuns pentru a constata ca frunzele lui nu sunt aciforme, ca ale coniferelor, ci seama foarte mult cu ale foioaselor. Ele au un petiol lung, in prelungirea caruia limbul se desfasoara ca un evantai triunghiular, delimitat in 2-3 lobi. Nervurile sunt, de asemenea, distribuite prin limb ca un evantai (nervatiune dicotonica), punctul lor de pornire fiind locul de unire al petiolului cu limbul. Frunzele sunt semitari, lucitoare, de un verde sclipitor, iar nervurile lor sunt dispuse la fel cum sunt asezate crengile pe trunchi, fiind inca o marturie a faptului ca "totul este in parte si partea in tot". Toamna ele cad, nu inainte insa de a deveni galbene ca aurul. Ginkgo poate ajunge pana la 40 m inaltime si se caracterizeaza prin ramurile care sugereaza forma acoperisului pagodelor.

Ginkgo este o planta dioica, adica organele sexuale feminine si masculine se gasesc pe arbori separati. Fecundatia florilor femeiesti se produce dupa patrunderea polenului in ovule. Semintele sunt carnoase si rotunde, avand in ele toate gusturile, ele sunt mari cat o cireasa, de culoare galben-pamantiu si foarte zemoase. Desi seamana cu o drupa, sunt de fapt un fruct fals, numit galbula. Japonezii numesc acest fruct yin-kuo - "caisa de aur", el fiind capabil sa realizeze echilibrul dintre cer si pamant.

In tarile de origine ginkgo creste luxuriant, izolat sau in palcuri, atingand grosimi apreciabile si varste matusalemice. Spre deosebire de conifere, este foarte ramificat, crengile masurand chiar 10 m lungime. Se inmulteste prin butasi si seminte (se sadesc cu doua zile inainte de luna plina, semintele fiind orientate cu germenul spre nord).

Un alt aspect care este demn de remarcat e faptul ca parazitii si agenti poluanti din aer nu il afecteaza deloc. Ca drept dovada un mic arbore de ginkgo a rasarit la mai putin de 30 de metri de "punctul zero" in primavara de dupa lansarea bombei atomice de la Hirosima.

Unele arhive medicale chineze, care dateaza din anul 2800 i.e.n., atesta folosirea extractului de ginkgo in tratarea multor probleme legate de varsta, inclusiv problemele circulatorii, pierderea memoriei si deteriorare mentala. Tot aici de peste 5000 de ani el este folosit pentru tratarea bolilor grave de plamani. In vechime ei fierbeau frunzele si tratau cu succes orice forma de raceala. Deci el era folosit ca tuberculostatic, antiasmatic, antibronsic, antigonoreic (fructe).

Astazi este foarte folosit in medicina ayurvedica a Indiei si in Mexic si Europa. In ultimii cativa ani au fost publicate 134 de studii importante asupra potentialului curativ a lui ginkgo.

Pentru ca ginkgo biloba mareste oxigenarea tesuturilor cerebrale, s-a dovedit a fi folositor pentru cei care sufera de un aflux sangvin redus in zona creierului.

Compozitia chimica

Frunzele: Frunza Ginkgo Biloba
- substante flavonice: glicozide ale kempferolului, cvercetolului si luteolului
- substante biflavonoide: ginkgetolul, izoginkgetol
- aproape toate catehinele
- leucoantocianidoli
- procianidoli - dimeri (W. Baker si colab., 1963)
- sciadopitizina - tot o biflavona, descoperita in 1971 (B. K. Handa si colab.)
- lactone diterpenice
- ginkgolidele A, B si C
- 2 lactone sescviterpenice: - bilobalidul si bilobanona (Kimura, 1962)
- Ca, Fe, vit C
- b-sitosteril-glucozida
- acid sikimic
- pinitol

Fructele:
- acizi alchil fenolici, ca acidul ginkgolic si fenolii: bilobol si ginkgol

Ca si la Crataegus, actiunea frunzelor revine unui fitocomplex, cu predominanta actiunii flavonoidelor.

Actiuni si intrebuintari

Ginkgo actioneaza in primul rand ca angioactivator. El poate fi considerat un fitogeriatric (afectiunile batranilor). Sunt puse in evidenta 3 actiuni de baza ale preparatelor pe baza de Ginkgo:

1. actiuni asupra microcirculatiei
2. actiuni asupra circulatiei periferice
3. actiuni asupra circulatiei venoase

Extractul din frunze proaspete (TEBONIN) sau tinctura mama are actiune vasodilatatoare si proprietati de stimulare a circulatiei, mai ales la nivelul arterelor mici si medii, din zonele mai profunde. Viteza de circulatie in zona capilara cat si in portiunile terminale ale capilarelor creste.
Se administreaza in tulburarile circulatorii de gradul 1 si 2.

Mai este folosit in:
- claudicatio intermitens
- maladia Raynaud si alte stari spastice ale vaselor, unde se produc ameliorari subiective
- ameteala la persoanele mai in varsta
- imbunatateste memoria

Activeaza nu doar circulatia periferica ci si pe cea cerebrala, in special in scleroza cerebrala.

Constatarile chimice arata ca influenteaza favorabil: simptomatologia psihica, labilitatea afectiva, capacitatea de retinere, rezistenta la efort si la oboseala, mareste vitalitatea pe multiple planuri.

El este un remediu in angiopatia diabetica, atat de greu influentabila pe cale medicamentoasa. In afectiunile venoase (ghimpe, sulfina, castan) unde efectul nu se produce doar asupra arteriolelor ci si asupra capilarelor si venulelor fiind recomandat in tratamentul complexului varicos, sindromului post trombotic si ulcus cruris varicos.

Trebuie specificat faptul ca lipsa de toxicitate da posibilitatea unui dozaj convenabil.

Putem spune ca Crataegus si Arnica influenteaza coronarele, iar usturoiul si Ginkgo - vasele periferice. Toate stimuleaza circulatia cerebrala, insa dintre ele Ginkgo este cea mai activa.

Mai este utilizat in insuficienta circulatorie cerebrala, sechele dupa accidente vasculare cerebrale, traumatisme craniene (si nu numai), tulburari vasculare periferice, afectiuni neuro-senzoriale de origine circulatorie.

Cercetarile privind repartitia compusilor bioactivi din ginkgo biloba au aratat ca cea mai mare parte a acestora se gaseste in diferite compartimente cerebrale (cortex, cerebel, trunchiul cerebral), cu o actiune indelungata. Ei se mai gasesc in aceeasi masura si in tiroida si suprarenale.

Pe pacienti voluntari in grupe de varsta, intre 57 si 77 ani, s-a dovedit o imbunatatire vizibila a timpului de reactie in testele de inteligenta si o crestere a vigilentei, si a atentiei. Se pare ca, cu cat pacientul este mai in varsta cu atat eficienta remediului este mai mare. De fapt s-a dovedit ca exista o actiune mult mai evidenta la bolnavi (actiune in sensul pozitiv) decat la subiectii sanatosi.

Extractul de gingko s-a dovedit a fi, in urma testelor din toata lumea, un inhibitor eficient al imbatranirii. El actioneaza largind vasele de sange care duc spre creier, inima si extremitati, si are un rol de protejare impotriva radicalilor liberi, care pot provoca degradari la nivelul tesuturilor.

Se pare ca preparatele din Ginkgo inhiba activitatea unor dehidrogenaze.

In martie 1988, in The New York Times s-a afirmat ca ginkgo are multe sanse pentru lupta impotriva bolii lui Alzheimer si a numeroase probleme circulatorii. Astazi se stie ca multe probleme circulatorii pot fi eliminate cu ajutorul lui. Rapoarte ale Dr. J. L. Wood arata ca ginkgo reduce simptomele unor maladii cum e cea a lui Alzheimer. Demn de remarcat este si faptul ca in urma unui experiment pe bolnavi de Alzheimer care a durat sase luni, Dr. A. Little a raportat ca tratamentul a inbunatatit vizibil memoria pacientilor sai.

Dr. Ross Pelton afirma ca testele facute pe subiectii sanatosi au demonstrat ca, dupa administrarea unor doze de ginkgo biloba, pacientii prezentau o capacitate de memorare si concentrare sporita. Testele privind memorarea de scurta durata si memorarea de cuvinte abstracte, inainte si dupa tratamnetul cu ginkgo, au demonstrat o ameliorare in ambele directii dupa incheierea tratamentului.

Dr. C. H. Warden a declarat in The Journal of Biological Chemistry ca extractul de ginkgo biloba, corect dozat previne cu succes scleroza arteriala.

Un alt experiment dublu-orb facut pe subiecti in varsta , descris de doctorul Bauer in Arzneimittel - Forschung (Cercetarea farmaceutica) scoate si ea in evidenta performante intelectuale imbunatatite la cei care ingerau extractul o perioada de timp indelungata.

Doctorul Schafler a intreprins un alt experiment dublu-orb pe barbatii tineri, sanatosi, supusi experimental unor conditii cu oxigen scazut. El declara in aceiasi revista medicala, ca raspunsurile neurologice ale participantilor care au primit extractul au fost semnificativ mai bune decat ale celor care au ingerat un placebo.

Alte mecanisme care actioneaza includ prevenirea si remedierea efectelor negative ale radicalilor liberi asupra creierului, cresterea transmiterii de impulsuri nervoase si imbunatatirea metabolismului glucozei la nivel cerebral.

Mecanismul prin care se realizeaza cresterea acuitatii intelectuale pare sa fie legat de capacitatea extractului de ginkgo de a modifica frecventele undelor cerebrale. In cartea sa, "Mind Food and Smart Pills" doctorul Pelton descrie un experiment dublu-orb in care participantii erau conectati la monitoare EEG. Cei care au luat extractul au aratat unde alfa mai intense - undele arata o minte relaxata, dar alerta si clar focalizata - in comparatie cu cei care au luat un placebo.

Prin continutul in substante flavonoide, preparatele dau bune rezultate si in cosmetica, favorizand secretia sebacee a pielii uscate sau deshidratate (P. Rosvesti, 1974). Stimuleaza secretia prostaciclinelor din peretii vaselor si actioneaza in sensul inhibarii sintezei de tromboxan.

Lucru uluitor care s-a evidentiat in ceea ce priveste extractele de ginkgo este acela ca initial s-a considerat ca prinicipiul activ vasotonic si vasodilatator al frunzelor de Ginkgo biloba ar fi ginkgetol-ul, apoi, mai de curand, un grup de diterpene denumite ginkgloide.

De fapt activitatea cea mai inalta si cea mai completa o au extractele care contin totalitatea substantelor flavonoidice si diterpenice din produsul vegetal. Acesta este fitocomplexul frunzelor de Ginkgo si care se ridica, in urma ultimilor cercetari, la caa. 200 substante in extract si peste 2000 in frunzele intregi. Pulberea de frunze de gingko are o putere curativa mult mai mare decat orice extract farmaceutic realizat din frunze. Este important sa stim ca acest lucru este intentionat ocolit sa fie spus. Astfel incat legea ignorantei care caracterizeaza cei mai multi oameni le rapeste dreptul de a se salva (consumand direct frunze de ginkgo) de la imbatranire si bolile ei devastatoare intr-un mod foarte ieftin si eficient. Daca ne gandim ca extractele din frunze de ginkgo se intrebuinteaza cu succes in Europa si Asia fiind unul din cele mai prescrise medicamente; numai in Europa, vanzarile acestui extract totalizeaza 500 milioane dolari pe an; vanzarile pe reteta in Franta reprezinta 1,5% din toate retetele prescrise pe an, iar pe plan mondial, in 1989 au fost scrise 10 milioane de retete pentru extractul de ginkgo, atunci vom intelege de ce nimeni nu are interesul sa ne indrume sa consumam direct frunze proaspete sau pulbere din frunze uscate de ginkgo. Marile companii farmaceutice castiga sume imense din vanzarea medicamentelor de sinteza si a produselor pe baza de ginkgo datorita ignorantei noastre si increderi pe care le-o acordam unor astfel de institutii. Unele dintre ele sub masca unui ajutor pentru vindecarea trupului au grija sa ne stoarca de bani prin preturile astronomice pe care le practica. Totusi demn de remarcat este faptul ca unele dintre ele au ales aceasta varianta de castig (prin vanzarea de produse terapeutice naturale) fata de altele care ne ofera medicamente de sinteza cu mult mai scumpe si cu efecte adverse de cele mai multe ori devastatoare.

Este uluitor ca la ora actuala nimeni nu ne invata cum sa cultivam acest arbore si cum sa ne folosim de el. De altfel marile companii farmaceutice nu au nici un interes de a exista astfel de informatii privind administrarea frunzelor netoxice atat ale acestui arbore cat si a altor plante curative exceptionale, netoxice. De multe ori initiativa minunata de a invata oamenii arta prevenirii bolilor si ai educa in directia folosirii directe a plantelor medicinale in caz de boala este catalogata imediat de unii medici si farmacisti ca fiind periculoasa. Asta nu pentru ca ar fi neaparat asa; ci pentru ca atunci cand oamenii s-ar reintoarce la natura medicii si farmacistii care nu ar studia si ei in aceasta directie ar fi in pragul falimentului. Unele companii farmaceutice din S.U.A. au cheltuit anul trecut peste 10 miliarde de dolari pentru "publicitatea medicamentelor". Acesti dolari au fost si ei inclusi in costul medicamentelor si cheltuiala a fost pusa tot pe portofelul "clientului". Ne intrebam cati dolari au fost cheltuiti prin mas-media (pentru informarea precisa a omului care sufera) privind administrarea corecta a unor plante?

Este foarte posibil ca in sec XXI oamenii sa aiba o alta viziune asupra plantelor si de ce nu fiecare in curtea casei sale sa aiba plantat cate un arbore falnic de ginkgo biloba, de aceea va invitam sa fiti primii care il planteaza.

Principiile active se gasesc in:
- frunze si fructe

Actiuni farmacologice

1. Stimuleaza sinteza de prostacicline
- angioactivator
- frunze proaspete - actiune vasodilatatoare, stimulare a circulatiei (arterele medii si mici din zonele profunde); viteza de circulatie in zona capilara cat si in portiunile terminale ale capilarelor creste
- stimuleaza circulatia venoasa - varice, tromboze venoase, tulburari trofice datorita varicelor (ulcer varicos), inhiba sinteza de tromboxoni
- actioneaza pe microcirculatie, pe circulatia periferica, pe circulatia venoasa - claudicatie intermitenta, boala si sindromul Raynaud, stari spastice ale vaselor
- actioneaza pe circulatia cerebrala - ATS cerebrala, ameteli la persoanele in varsta (insuficienta vertebro-bazilara), imbunatateste memoria, mareste vitalitatea pe multiple planuri, influenteaza favorabil psihicul, combate stresul, mareste capacitatea de retinere, rezistenta la efort si la oboseala, angiopatia diabetica (ghimpe, sulfina, castan)
- tuberculostatic in orice forma de raceala, antibronsitic, antiasmatic, antigonoreic (fructe), inhiba activitatea unor dehidrogenaze - reinteneritor

2. Sange
- insuficienta circulatorie, cerebrala, accident vascular cerebral (AVC), traumatisme craniene
- paralizii

3. Aparatul circulator
- tulburari vasculare periferice
- claudicatii intermitente
- boala si sindromul Raynaud
- stari spastice ale venelor
- varice, tromboze venoase
- angiopatie diabetica

4. Psihic
- imbunatatirea timpilor de reactie in testele de inteligenta
- crestere a vigilentei si a atentiei
- creste puterea de patrundere mentala
- faciliteaza memorarea

5. Reintineritor minune
Pentru reintinere, vitalizare, destresare cat si pentru potentarea efectelor sale terapeutice remarcabile recomandam urmatoarea tinctura mama. Se va toca marunt si combina 150g de frunze verzi de ginkgo cu 100g de frunze de orz verde (Hordeum vulgare) dupa care se vor pune 10 zile la macerat in 800ml alcool de 40-50. Tinctura obtinuta astfel se va admnistra cate 20-30 pic. x 3/zi.

6. Tonic antidepresiv
Pentru combaterea depresiilor de natura afectiva, mentala sau de oricare alta cauza se va lua cate 20-30 pic. x 3/zi din urmatoarea tinctura: se pune la macerat in parti egale frunze verzi de ginkgo si  sunatoare (partea aeriana verde). Tinctura va fi de 20% si se va macera in alcool de 40-50 timp de zece zile. Aceasta tinctura se va folosi doar in cazuri mai grave. In cele in care persoana are momente clare de luciditate se va folosi pulberea din frunzele de ginkgo si florile si frunzele de la sunatoare (Hypericum perforatum). Pentru aceasta dupa uscare se vor face pulbere si se va administra cate o lingurita cu varf de 4 ori pe zi. Pulberea se va face pentru maxim o saptamana si se va tine intr-un borcan de sticla inchis ermetic.

7. Pentru o buna purificare a sangelui
Brusture radacina facuta pulbere plus gingko biloba frunze. Amestec in parti egale se va lua cate o lingurita sublingual de patru ori pe zi minim 21 de zile.

Mod de utilizare pentru tinctura de ginkgo
- tinctura mama 10-20%: 10-15 pic. de 4 ori pe zi (20 %)
- 15-20 pic. de 5 ori pe zi (10%)

Efecte psiho-somatice (ce apar si se stabilizeaza prin utilizarea consecventa, de lunga durata):
- stare de multumire, detasare si pace launtrica, meditatie
- amplificarea atentiei, a memoriei si a puterii de patrundere mentala
- clarifica si defineste sentimentele
- optimism si buna dispozitie
- caldura sufleteasca, intimitate, apropiere
- elimina stressurile afective de orice natura
- reintinereste si reda vitalitatea psihica

AFECTIUNI (in ordinea alfabetica)
-  Afectiuni coronariene
-  Afectiuni oculare
-  Arterioscleroza
-  Artrita
-  Astm
-  Arterosceroza
-  Autism
-  Ameteli
-  Angina pectorala
-  Afectiuni renale
-  Afectiuni circulatorii
-  Boala Alzheimer
-  Cangrena
-  Claudicati intermitete
-  Degeraturi
-  Dureri de picioare
-  Depresie
-  Dezordini cardiace
-  Dureri de cap
-  Gripa
-  Hipercolesterolimie
-  Hipertensiune
-  Oboseala psihica si fizica
-  Parkinson
-  Paralizii
-  Probleme de memorare
-  Reumatism
-  SIDA
-  Sensibilitate la frig
-  Senilitate
-  Surditate
-  Sindrom posttrombotic
-  Sindromul Raynaud
-  Tuberculoza
-  Traumatisme craniene
-  Varice

Efecte secundare
(la batrani in special si in doze foarte mari)
Greata, voma, salivatie abundenta, anorexie, dureri de cap, ameteli, hipertensiune ortostatica.

Contraindicatii: Sarcina si Vata Dosha in exces.

Nota: Ginkgo Biloba si Arnica sunt plante rare si ocrotite de lege, recoltarea lor este limitata sau interzisa.


sursa: www.ecolife.ro

Tipareste Recomanda trimite prin YM

Produse in legatura cu articolul

Ginko Biloba 40 capsule Favisan

Insuficienta circulatorie cerebrala si periferica, scaderea memoriei si a puterii de concentrare, arteriopatie cronica obstructiva periferica,...

Pret: 12.34 RON

Comanda

Gingko Biloba 60mg 30 capsule Rotta Natura

Extractul de Ginkgo biloba contine un complex de substante cu efecte recunoscute pentru calitatile exceptionale de activare a circulatiei....

Pret: 8.99 RON

Comanda
 

Ginkgo Biloba + Ginseng Only Natural 10 fiole x 10ml Co&Co Consumer

Ginkgo biloba ("arborele pagodelor") este considerat unul dintre arborii milenari ai planetei. Extractul din frunzele lui a fost recomandat de...

Pret: 12.69 RON

Comanda

Extract de Orz Verde (Hordeum vulgare) 120ml Plantextrakt

- Unul din produsele cele mai bogate in constituienti nutritivi necesari organismului uman. - Aport de proteine, vitamine, minerale, enzime. -...

 
 
 

Comentarii utilizatori

Adauga un comentariu
 
TRIPOD HEALTH 108 (TPH108) - tinctura complexa din 108 plante medicinale

Abonare newsletter


Comenzi telefonice