Armonia naturii

Tehnici yoghine simple de extaziere

Fiecare om ar vrea sa fie fericit si chiar extaziat; yoghinii avansati cunosc anumite modalitati tainice prin care aceasta divina stare poate fi atinsa si pastrata cat mai mult timp cu putinta. Referitor la aceasta oarba cautare a omului obisnuit, marele filosof Voltaire scria: "Oamenii cauta cu totii fericirea insa, fara sa stie cu precizie unde ar putea fi aceasta, adeseori ei actioneaza intocmai precum acei betivi care isi cauta, in mod confuz, casa, stiind ca au una pe undeva." In fata unei astfel de situatii paradoxale, tot el intuia o solutie geniala pentru a iesi din impas, sugerandu-ne, inainte de toate sa trezim si sa amplificam in noi o atitudine creatoare: "Daca, pentru unii, nefericirea este pretutindeni, nu trebuie niciodata sa uitam ca tot astfel este si cu fericirea."

Cei mai multi oameni nu stiu cum sa fie sau nu indraznesc sa fie fericiti chiar in momentul prezent, bucurandu-se plenar de tot ceea ce au si, mai ales, de tot ceea ce sunt. Ei proiecteaza aproape intotdeauna fericirea intr-un ipotetic viitor legand-o, cel mai adesea, de anumite dorinte, aspect care l-a si determinat pe marele Ghid spiritual yoghin Shivananda sa afirme cu umor: "Daca s-ar cladi casa fericirii, pentru majoritatea oamenilor cea mai mare incapere a acesteia ar fi sala de asteptare."

Totusi, in Orient, exista o straveche metoda yoghina foarte simpla de atingere si mentinere, foarte mult timp, a unei stari de extaz. Ea se bazeaza pe punerea cat mai constanta in practica a trei principii fundamentale.

Primul principiu

Sa fim intotdeauna noi insine.

Marii intelepti ai acestei planete au afirmat, din totdeauna, ca este zadarnica stradania si zbaterea noastra egotica, in care cautam cu obstinatie si incrancenare sa controlam o situatie, incercand sa transformam lumea din jurul nostru sau sa incantam un suflet, sperand ca ii vom aduce, mai mereu, fericire, daca noi nu ne-am trezit si nu ne-am dezvoltat, in primul rand in noi insine, o excelenta stapanire de sine, care trebuie sa fie insotita de o mare spontaneitate si naturalete. Din aceasta cauza, metodele yoghine care conduc la stari foarte lungi de extaz divin incep intotdeauna printr-o faza OBLIGATORIE de reconciliere cu propria noastra fiinta sau, altfel spus, de impacare cu noi insine, etapa care este sustinuta si implinita printr-o profunda centrare in Sinele nostru Divin (ATMAN). Acesta este un proces similar celor care sunt realizate in unele ritualuri mistice ori religioase, generatoare de extaz divin, in care diferitele rugaciuni, invocatii, formule si gesturi sacre, tainic sincronizatoare cu realitatile divine, nu au alt scop decat aceasta "regasire de Sine, in Sine si prin Sine". Prin urmare, primul pas care trebuie sa il facem pentru a atinge si a mentine, cat mai mult, unele stari plenare de fericire inaltatoare, este acela de a ne interioriza cat mai des cu putinta, cautand in adancul sufletului nostru sursa si esenta ultima a extazului divin, care nu este nimic altceva decat o expresie a regasirii de Sine. Acest principiu poate parea, la prima vedere, foarte simplu dar el este esential pentru transformarea noastra spirituala. Orice tehnica yoghina care se bazeaza pe acest principiu nu face decat sa ne ajute sa traim, din ce in ce mai intens si plenar, o stare ce, de fapt, noua ca fiinte umane constiente, ne este totdeauna proprie si fireasca: starea de fericire extatica.

Marele yoghin Swami Vivekananda afirma ca mult mai important decat ceea ce faci sau ceea ce vrei sa pari a fi este sa realizezi, cat mai repede si cat mai profund, cine esti cu adevarat: "Caci Sinele tau nemuritor este mai vast decat tine (ca personalitate individuala) si, astfel, Adevarul tau divin devine, intr-un anumit sens, dezmintirea ta (sau altfel spus, anularea atasamentelor mentale iluzorii). Iar Sinele Divin (ATMAN) care, prin revelare, a rupt cercul stramt al eu-lui, ne aduce, in acest fel, extazul, el fiind infinitul orizont in care te adeveresti, in adanc."

Al doilea principiu

Sa folosim cat mai des, cu maxima eficienta, toate resursele si energiile benefice latente proprii, precum si toate energiile benefice ale mediului inconjurator apropiat sau foarte indepartat, prin intermediul generarii si mentinerii, in microcosmosul fiintei noastre, a fenomenului de rezonanta.

Yoghinii intelepti considera ca a putea inseamna, inainte de toate, a crede intens si cu tarie in posibilitatile noastre, care trebuie sa se afle intr-o cat mai deplina armonie cu intregul macrocosmos. Dar, daca a sti cu adevarat inseamna, de fapt, a putea, a crede cu putere reprezinta cu mult mai mult decat atat, caci aceasta exprima accesul la insasi puterea Divina nesfarsita si, intotdeauna, de aici provine miracolul vindecarii atator boli care trebuie sa fie intelese ca nefiind altceva decat niste incalcari ale legilor divine, boli care, uneori, se manifesta ca un deficit al puterii de rezistenta in fata unui agresor extern sau intern.

O astfel de credinta in noi insine, ca fiind, in realitate, niste nuclee divine, reprezinta, in ultima instanta, o credinta puternica in Dumnezeu. Niciun eveniment exterior si nicio transformare interioara nu pot fi influentate fara credinta ferma in propriile noastre capacitati, daruri, talente.

Altfel spus, noi trebuie sa fim optimisti in cel mai inalt grad, caci numai astfel vom reusi sa ne optimizam la maxim fiinta si comportamentul, pornind de la aceasta stare de incredere imensa ca prin declansarea procesului de REZONANTA, fortele benefice nesfarsite, care provin de la Dumnezeu, sunt atrase in noi si pot fi facute sa se manifeste.

Trebuie totusi sa mai precizam ca a crede in mod intens si neconditionat in forta divina nesfarsita care ne poate veni de la Dumnezeu nu este, nicidecum, sinonim cu a dovedi, a demonstra, a fi evident si nici nu este o consecinta a acestora. Din acest punct de vedere profund spiritual, sintagma "a crede in Dumnezeu pentru ca…" aproape ca nici nu are sens.

Nu crede in minuni, bazeaza-te pe ele

Dimpotriva, "a crede cu putere in Dumnezeu", inseamna, inainte de toate, a crede, in pofida anumitor situatii care, in aparenta, ne-ar sugera contrariul; inseamna a crede chiar impotriva probabilitatilor, a statisticii, a legii numerelor mari etc. A crede este astfel un verb adversativ, o sfidare, o provocare, realizata de tot ceea ce este divin in om si care este adresata rautatilor de tot felul, legitatilor absurde si impunerilor nedrepte ale lumii care sunt, aparent, inexorabile. Noi credem atunci CU TARIE in noi insine si in Dumnezeu, desi exista in lume moartea, bolile, suferintele, crimele, tortura, delatiunea, sadismul si multe altele. In ciuda cumplitului spectacol pe care omenirea il afiseaza in prezent, ceva tainic in sufletul nostru isi canta credinta ferma si nebanuita in Dumnezeu.

A crede cu adevarat in noi insine si in Dumnezeu inlatura orice dubiu, orice rezerva si orice motivatie. "Brusca aparitie a unei imense pasari rosii cazute din cer i-ar pune pe oameni - scria Kierkegaard - fata in fata cu un eveniment extraordinar si senzational, care nu le-ar mai ingadui sa nu-si dea seama ca au de-a face cu un semn divin cert, unul dintre acelea care sunt, in mod staruitor, cerute de farisei, scribi si carturari. Coborarea de pe cruce a lui Iisus, la Golgota, ar fi putut sa fie o asemenea uriasa pasare colorata, dupa ivirea careia arhiereilor si tuturor celor care se aflau in perimetrul acela, nu le ramanea altceva de facut decat sa se supuna evidentei, sa ingenuncheze si sa cante osanale."

Insa nu asa actioneaza Dumnezeu si nu asa a inteles Iisus sintagma "a crede in Dumnezeu" ori de cate ori a rostit-o si, mai ales, atunci cand s-a adresat lui Toma, la opt zile dupa inviere.

Intelegerea necesitatii unei credinte puternice si adevarate in Dumnezeu este deosebit de importanta. "Sa vedem si apoi sa credem", spuneau arhiereii - or, in aceasta directie, o contradictie mai acuta aproape ca nici n-ar putea sa existe, caci, daca ei vedeau, nu mai avea niciun sens sa afirme ca ei cred in mod neconditionat in Dumnezeu. Prin urmare, intr-o astfel de situatie, ei nu ar mai fi putut sa creada cu adevarat din moment ce "vedeau cu ochii" fenomenele care le impuneau sentimentul rational al evidentei prezentei Divine, impreuna cu irezistibila lui putere de anulare a oricarei ezitari.

Apostolul Pavel afirma cat se poate de limpede: "Nadejdea care se vede nu mai e nadejde. Cum ar nadajdui cineva ceea ce vede?" (Romani, 8, 24). Sau: "Credinta este incredintarea si dovedirea lucrurilor nevazute sau, altfel spus, subtile si spirituale."
(Evrei, 11, 1).

Tot el ne indica drumul spre atingerea unei stari autentice de credinta in Dumnezeu: "Neprivind la cele ce se vad, ci (am adaugat noi, "privind" prin transfigurare) doar la cele ce nu se vad." (2 Corinteni, 4, 18).

In textele crestine, credinta autentica in Dumnezeu este pusa in legatura cu alte trei elemente foarte importante: libertatea (care este opusul robiei), spiritul (care este opusul literei) si bucuria extatica (care este opusul intristarii ori supararii).

De aceea, credinta in realitatea noastra divina, in Sinele Nemuritor Suprem ATMAN si in Dumnezeu Tatal nu trebuie sa se sprijine nici pe ratiune, nici pe perceptiile simturilor noastre, care ar putea crea iluzia unor certitudini inexorabile. Credinta puternica tine, intotdeauna, de un tainic simtamant launtric, de o stare de siguranta absoluta, care este obtinuta numai prin dovezi launtrice, sufletesti.

Desigur ca verbul "a crede", ca temelie a religiei, pare straniu; de ce tocmai un cuvant atat de greu de inteles, de definit si de precizat sa constituie miezul oricarei cai spirituale autentice? Nu ar fi putut oare marile spirite care s-au incarnat pe aceasta planeta sa gaseasca o alta vocabula mai putin misterioasa, mai accesibila intelegerii multimii oamenilor si, la urma urmei - de ce nu? - mai putin scandaloasa si mai putin derutanta pentru oamenii de stiinta, rationalisti si logicieni, care nu sunt, totusi, chiar toti si in mod total, de cealalta parte a baricadei ori, altfel spus, zavorati in prejudecati?

Mesajul esential al acestei situatii este ca nu trebuie sa ne lasam niciodata ispititi de vraja (ori obsesia) cautarii si aflarii dovezilor materiale. Fara indoiala, ele pot fi de ajutor unora dintre oameni dar, cu toate acestea, ele nu au nicio valoare pentru cei care stiu ca "Dumnezeu n-a vrut sa-si intemeieze imparatia Sa spirituala pe nisipul iluziilor (adica stiintifice, istorice etc.), ci pe stanca de granit a credintei autentice."

Pentru yoghini, credinta puternica inseamna, in realitate, intrarea si mentinerea in stare de rezonanta cu aspectul in care credem.
Daca, printr-o credinta puternica, totala si neconditionata in Sinele nostru Divin si in Dumnezeu, noi ne apropiem, in modul cel mai desavarsit, de realitatea tainica si divina a lui Dumnezeu, daca ea este calea cea mai buna spre extazul eliberarii spirituale, nu este totusi mai putin adevarat ca, fara anumite fapte care sa o  certifice, credinta noastra ramane moarta.

Intr-adevar, credinta puternica nu are nevoie de niciun fel de dovezi, dar are insa nevoie sa fie dovedita. Actiunile profund benefice si spirituale care sunt realizate cu o deplina detasare de scopul propriu-zis al actiunii, prefac atunci credinta noastra intr-o veritabila putere creatoare si ii ofera, totodata, incarcatura energetica si spirituala necesara trecerii sale din randul starilor minunate in acela al realizarilor sublime, din randul ideilor in acela al "ideii-forta" capabile sa transforme umanitatea.

Constatam ca Iisus Christos pune credinta orbilor la incercare, intrebandu-i in prealabil: "Credeti voi ca pot face aceasta?" Din acest celebru episod biblic reiese foarte clar ca, intotdeauna, savarsirea unei minuni implica, inainte de toate, din partea celui in cauza, o credinta puternica si neconditionata de ratiuni logice. Ajutorul lui Dumnezeu si desavarsirea minunilor apar ca fiind legate intotdeauna de credinta. Astfel, ne apare clar ca insasi Gratia Divina are loc si se desavarseste intr-un camp al efectului de rezonanta. Intr-o anumita situatie, Iisus Cristos graieste: "Dupa credinta voastra o sa va fie voua". Asadar, ajutorul divin ne este acordat in mod proportional cu forta credintei noastre. Cu cat credinta noastra este mai mare, cu atat si ajutorul Sau va fi pentru noi mai deplin.

Al treilea principiu

Trebuie cat mai des sa prevedem si sa transformam, in special, ceea ce poate fi previzibil si care poate fi transformat

In aceasta directie, trebuie inainte de toate sa pornim de la ideea ca, fiind lasate in voia lor si tratate cu indiferenta si indolenta, toate situatiile cu care ne confruntam in viata (fie chiar si cele care ne sunt favorabile) se pot termina intr-un mod nefericit. Tocmai de aceea, este necesar sa anticipam, printr-o mentalizare mai mereu pozitiva (optimista) felul in care se vor derula evenimentele vietii noastre. Intr-adevar, increderea cat mai deplina in Dumnezeu si abandonarea neconditionata in fata Vointei Sale atotputernice nu trebuie sa ne conduca nicidecum la fatalism, caci aceasta daruire totala nu inseamna absolut deloc complacerea in neputinta sau pasivitate. Aceasta incredere deplina a noastra este necesar sa fie insotita de mentalizarea cat mai precisa a actiunilor si a rezultatelor spre care Dumnezeu ne inspira sa ne indreptam.

In practica, aceste trei principii foarte simple, dar esentiale pentru a face din existenta noastra o stare de sarbatoare spirituala, o sursa aproape continua de extaz divin se traduc, in primul rand, prin folosirea corecta si sistematica a tehnicilor de control al suflului si energiilor subtile asociate acestuia (PRANAYAMA), prin utilizarea constanta a formelor de gandire pozitiva transfiguratoare si spiritualizanta si prin aplicarea perseverenta a exercitiilor de vizualizare creatoare. Gratie invataturilor yoghine care au fost integrate in mod stiintific, unele dintre ele, mai ales, in psihologia transpersonala, tot mai multi occidentali, avizi de cunoastere, incep sa foloseasca ceea ce altadata era apanajul exclusiv al initiatilor: puterea si cunoasterea. Orice cunoastere initiatica, spirituala nu este, in fond, altceva decat un tainic instrument prin care se poate patrunde, acum si aici, in adancurile divine ale propriei noastre fiinte, aceasta ajutandu-ne totodata sa actionam benefic asupra celorlalti oameni si asupra lumii, in general. Punand in practica aceste principii teoretice, vom reusi sa atingem in mod simultan si rapid stari din ce in ce mai profunde de fericire launtrica, de forta si eficienta in actiune, precum si sa instauram, ca fundal al existentei noastre, o stare de armonie interioara, ce ne va putea conduce la realizari si performante exceptionale. Ca sa obtinem cat mai repede asemenea rezultate, nu este neaparat necesar sa fim un ascet sau sa practicam yoga de foarte mult timp ci, inainte de toate, este suficient sa cunoastem foarte bine si sa aplicam cu consecventa aceste trei principii fundamentale (neuitand ca "un gram de practica valoreaza cat tone de teorie").
Cei care vor face aceasta mai mereu vor descoperi, cu o mare incantare, ca stiinta sau, altfel spus, cunoasterea aceasta le confera o constanta si nesfarsita putere binefacatoare.

Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 39


sursa: www.luxsublima.ro