Sfatul medicului Tratamente Articole Umor... natural Glosar Linkuri utile Astrolog Livrare si plata

Home I Articole I Dezvaluiri I Interviu despre riscurile ingineriei genetice

Interviu despre riscurile ingineriei genetice

Data aparitiei: 02.06.2010

Interviu cu Dr. Tewolde Behran Egziabher (Etiopia, 61 ani), care reprezinta tarile in curs de dezvoltare la conferintele asupra ingineriei genetice, biodiversitatii si brevetarii genelor. Acest ecologist conduce Autoritatea Etiopiana de Protectie a Mediului si Institutul pentru Dezvoltare Durabila. El vorbeste limpede si fara ocolis despre riscurile ingineriei genetice.

Greenpeace: Sunteti multumit de ofertele gigantilor agricoli care vor sa combata foamea cu ajutorul unor plante noi, create cu ajutorul ingineriei genetice?

Tewolde: Nu, chiar deloc. Ar fi naiv si prostesc din partea noastra sa ne inchipuim ca plantele si caracteristicile lor genetice, care au evoluat de-a lungul a milioane de ani, pot fi imbunatatite prin simpla inlocuire sau adaugare a unei gene. Interactiunea dintre gene si proteine este mult prea complexa. Tocmai de aceea esueaza atat de multe experimente genetice.

Greenpeace: Prin urmare, nu le luati oferta in serios?

Tewolde: Nici vorba, pentru ca ei se prefac ca nu inteleg esentialul. Foametea in tarile in curs de dezvoltare este, de fapt, rezultatul unei distributii nedrepte a alimentelor care defavorizeaza saracii. Adevarul este ca astazi, in lume se produce mai multa hrana decat oricand, dar cu toate acestea sunt si mai multi oameni care mor de foame decat inainte. A produce tot mai multe alimente nu inseamna deloc ca cei saraci vor beneficia vreodata de ele. Ei, pur si simplu, nu au bani sa cumpere aceste alimente. Ingineria genetica nu are cum sa schimbe acest lucru, modul de distributie a hranei este cea care trebuie sa se schimbe.

Greenpeace: Industria ingineriei genetice nu ar putea produce plante care sa se adapteze mai usor solurilor aride sau sarate?

Tewolde: Se poarta multe discutii in acest sens, insa nu exista nici o dovada ca aceste plante sunt mai prolifice. Marile companii au, de fapt, cu totul alte scopuri decat cele pe care le declara: ele vor sa ofere fermierilor specii care sunt imune la anumite pesticide, pentru ca acestea sunt dependente de aceste pesticide, adica nu pot fi cultivate fara ele. Si atunci cultivatorul plateste de doua ori... Aceasta industrie mai are si un al doilea scop: sa obtina controlul asupra semintelor si rezervelor genetice ale acestor tari in curs de dezvoltare, pentru ca, in final, sa aiba monopol. Strategia este intotdeauna aceeasi: companiile ofera intr-o prima etapa gratuit seminte, pana cand fermierii isi epuizeaza propriile resurse sau acestea devin inutilizabile, iar apoi incep sa pretinda bani grei pentru ele.

Greenpeace: Aceasta este o acuzatie foarte serioasa!

Tewolde: Dar coincide cu experientele pe care le-am avut in trecut cu pesticidele si cu fertilizatorii artificiali. Si este vorba despre exact aceleasi companii agrochimice care promoveaza astazi ingineria genetica. A controla semintele si a pretinde apoi, cu viclenie, bani fermierilor saraci pentru acest serviciu nu va rezolva catusi de putin problema foametei, ci o va agrava intr-o masura si mai mare.

Greenpeace: Dar daca recoltele fermierilor vor fi mai bune, atunci ei isi vor permite sa plateasca.

Tewolde: Aproximativ 30 de companii diferite detin brevete pentru cunoscutul "grau auriu". Nici una dintre ele nu cere, deocamdata, bani. Insa, in momentul in care ii vor avea pe fermieri la cheremul lor, ii vor spolia fara mila. Companiile agricole se folosesc de brevetele lor doar pentru a ne face dependenti de semintele lor. Credeti ca exista o forma mai eficienta de colonialism? Daca lucrurile continua in felul acesta, industria ingineriei genetice va reusi sa ne faca sclavii ei. Fara indoiala, nu aceasta este calea spre pacea mondiala. Mai degraba, se va produce o revolutie fara precedent, care va avea ca rezultat valuri de refugiati ce vor pleca spre tarile mai bogate.

Greenpeace: De ce credeti ca programul Organizatiei Natiunilor Unite pentru dezvoltare, UNDP, sprijina ingineria genetica?

Tewolde: Deoarece activitatea acestuia este finantata din banii marilor companii. Raportul discrediteaza, cu siguranta, UNDP. Adesea, ma intreb daca mai serveste in vreun fel tarile in curs de dezvoltare.

Greenpeace: Cum pot tarile bogate ale lumii sa ajute in aceasta situatie?

Tewolde: Sprijinind incercarile tarilor in curs de dezvoltare de a-si imbunatati infrastructura. Avem nevoie de drumuri bune pentru a transporta spre pietele de desfacere produsele obtinute aici. Avem nevoie sa putem pastra alimentele si sa avem mijloace sa le procesam. Si mai avem nevoie de depozite in care sa ne pastram surplusul de alimente bune pentru perioade mai dificile.

Greenpeace: Nici unul dintre lucrurile enumerate de dumneavoastra nu este in neconcordanta cu utilizarea ingineriei genetice, totusi.

Tewolde: Ar trebui sa incepem sa ne gandim la aceasta noua tehnologie doar cand am rezolvat toate celelalte probleme. Nu mai avem nevoie de alte plante si animale; natura ne ofera, din belsug, toate elementele hranitoare de care avem nevoie. Aceste elemente trebuie doar impartite si distribuite in mod corespunzator. Ingineria genetica nu ofera solutii, ea prezinta doar riscuri. Tropicele sunt caminul unei multitudini de specii extraordinare si un rezervor genetic valoros si de neinlocuit. Daca speciile manipulate genetic vor fi eliberate in mediu, ele vor contamina acest rezervor genetic si multe specii sau rase ar putea disparea. Iar acest lucru ar fi ireversibil.

Greenpeace:
Considerati ca agricultura durabila poate produce suficiente culturi pentru a elimina complet foametea?

Tewolde:
Da, chiar cred aceasta. Studiul lui Jules Pretty ofera o multime de exemple pentru a sprijini aceasta viziune. Agricultura in nord a incetat sa mai devina a alternativa pentru noi. Ea distruge solul si contamineaza panza freatica, ce este sursa noastra de apa potabila. Putem folosi fertilizatori artificiali, dar numai daca acestia imbunatatesc calitatea solului, in loc sa il distruga. Toate tehnologiile noi trebuie sa treaca un test al firii: nu este permis ca ele sa afecteze ciclurile si procesele naturale, care sunt stabile si binefacatoare. Bioagricultura nu mai reprezinta astazi un lux. in realitate, ea este singura speranta care ne-a mai ramas.

Interviu luat de Michael Friedrich

sursa: www.ecolife.ro

Tipareste Recomanda trimite prin YM

Produse in legatura cu articolul

Afrodit Forte Miere 270gr Santo Raphael

Indicatii: Tonic sexual feminin (prin compozitia in principii active a plantelor, cat si prin procedeul de macerare in miere), determina refacerea...

Pret: 31.88 RON

Comanda

Afrodit Tinctura 100ml Santo Raphael

Produs natural pentru uz intern, obtinut din plante medicinale prin extractie hidro-alcoolica. Indicatii: Afrodiziac, confera o stare de buna...

Pret: 23.18 RON

Comanda
 

Afroman Forte Miere 270gr Santo Raphael

Indicatii: Tonic al functiilor sexuale masculine, afrodiziac, reduce stresul, stimuleaza producerea de sperma si functiile renale. Produsul...

Pret: 31.88 RON

Comanda

Afrodit Forte Ulei Spray 60ml Santo Raphael

Ulei de masaj feminin, din gama de produse naturiste, tratamente naturiste si remedii naturale Steaua Divina, recomandat pentru stimularea placerii...

Pret: 12.28 RON

Comanda
 
 
 

Comentarii utilizatori

Adauga un comentariu
 
TRIPOD HEALTH 108 (TPH108) - tinctura complexa din 108 plante medicinale

Abonare newsletter


Comenzi telefonice